Eram naiv.
Mi-aduc aminte c-am găsit un ciob tocit.
Ros de apă și de sare, așa, ca ochii mei.

Eu credeam că-i jad, că-i mistic...
Ei mi-au zis că e-un nimic.
Nu l-au smuls cu răutate dar cumva l-au nimicit.
...
Văd pe jos de-atunci doar pietre.
Nimic n-a mai strălucit
ca bucata mea de jad pe care-au distrus-o ei.
...
Poate n-am eu văzul bun.
N-au vrut, cred, să mă orbească.
Poate visele fac rău...Or fi vrut să mă ferească.

Eu eram mic, naiv, cuminte.
Nicio ușă, nici fereastră,
Dar bucata mea de ciob, trebuia să strălucească.