Pe pielea înăsprită de-a lucrării
Sunt valuri, bat în pântece și-n oase
Te-îndemni, pe sub sprâncene curioase
Mari ancore, de-a spartul transformării.

Mă vei uita, în marea de grimase
Cum un copil se miră, de-a urmării
Să mai culeagă din căpșune, sării
Plătind cu lacrimi ce și-a dat, din case.

Doar rațiunea este valu-n lume!
Nu dragostea e motorișcă-n sens!
Cu gândul, inerții și-n fin consens

Ce te îndeamnă să îmi lași, de nume.
Un singur gând, acum, în contrasens:
”Păstrezi, un flutur, vechile-ți costume?”