Pot să te rănesc, primăvară,
Să-ți rup amenții gingași;
Să-ți înfig în harta solară
Doi ghimpi de gheață trufași.

Nu-mi spune nimic!... Faci parada
De-nșiră-te, iar, mărgărite!
Dar pot să te-ngheț cu zăpada
Unei reveniri negândite…

Acum în parcu’-nverzit
E timpul despărțirii, tăios;
Cearșaful în care-am dormit
Se scurge pe maluri în jos

Și poartă cu el, într-o doară,
Un nou și prolific impuls;
Te-aș putea răni, primăvară,
De n-aș fi murit când te-ai smuls.