de peste timp, din veacuri depărtate,
apare-un om...zidar...și totuși zeu,
biet truditor cu mâinile lucrate
ce-a plămădit lăcaș lui Dumnezeu!

bucata lui de cer a dăruit-o,
umil zidar în cântece slăvit,
a îngropat un suflet plămădind-o,
biserică cu ziduri de granit.

nu-i cavaler cu rouă pe armuri,
n-a ridicat din pulberi imperii bizantine,
dar a-nălțat cu trupul în marile furtuni
o mănăstire 'naltă din lacrimi de rubine.

și-acum să-mi căutați în zilele acestea
același om cu sufletul vibrând,
nu-l veţi afla.. a fost demult povestea...
acum manole doarme cu rugăciunea-n gând....