Palmele tale timide
mângâie un fluture
care nu vrea să mai zboare,
e atât de multă lumină rece
și noi, totuși, ne topim dezbrăcați
de orice culoare,
lângă noi stă un înger
alungat din Raiul lui Dumnezeu,
respirăm în tandem: îngerul, tu și eu.

Anii se transformă pe rând în secole
și în clipe efemere,
un sărut ne amintește că noi încă visăm
răsăritul cu o absurdă plăcere,
undeva, departe,
o amintire exilată tremură și tace,
se aude o chitară plângând
și un chitarist vrea mereu s-o împace.

Din când în când,
câte o rază timidă de soare atinge cerul
și ne zâmbește cu subînțeles,
desenând Paradisul, ca pe o cetate
în care noi nu mai avem acces,
se face târziu și fagurii de miere
se transformă în cuvinte care dor,
să strângem literele într-o carte,
împreună cu toți fluturii
care au fobie de zbor.