pentru că am pierdut trandafirii albi
din portretul acela așezat deasupra patului.

în liniștea dimineții te aud cântând,
mi-e dor să vorbesc cu tine dar mi-e teamă
că se va opri muzica și n-o să mai știu,
unde începe viața și unde se termină.

am ieșit din portretul în care nu mai încăpeam,
stau în grădină cu ochii pe ultimii trandafiri,
în mine cântă muzica.
lumina mă atinge cu palmele tale.

ce cuvinte sărutări sau lacrimi,
pot oare trezi morții fără să-i rănească?