“Minerii fantomă sapă într-o mină fantomă, păzită de păstorii orașului fantomă.”

Mi-am lipit tâmpla de zid,
o apă grea făcea săpături în mina cu cele mai albastre păsări ce le-am văzut vreodată. Poate totul a fost doar o nălucire iar gândurile ude de la ploile cu uraniu străluceau în orbitele de safir. Există o părăsire a inimilor pentru visătorii acestei lumi, închipuind imposibilul ca o destinație lăuntrică desăvârșită.

Dacă dai la o parte orașul subteran, fiecare tunel curge ca o autostradă descompusă în meteoriți cu trupuri uriașe din care cresc diamante și nori ucigași.
Poate tot ce ni se întâmplă este doar o iluzie metafizică
ce se ridică peste voalul nopții, rănind flacăra ce sălășuiește în miezul oaselor atât de iubite.

Într-o zi am să locuiesc o fotografie cu lună
descojind crinolina din toate ploile ce s-au desprins vreodată
de pe acest pământ.