Un singur haz spre-a plânge omul are
Anume moartea lui cât e în viaţă
Când din genuni de neştiut şi-o-nvaţă
Mereu cu ban de Luntre-n buzunare.

Curgându-i Dumnezeu şi-un iad pe faţă
În hohot stins eternul îi apare
Şi fără gând ci numai în visare
În noaptea traiului e-n Dimineaţă.

De-a fi îşi strânge clipele-n opuscul
Şi-adusul cel aminte, infidel
Scriind povestea unui veac minuscul.

În basm ţesut cu fir ce-i smuls din el
În existenţă a-şi sădi crepuscul
El râde-n vaiet, lacrima-i la fel.