- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Noaptea plouă cu liniște
din pahare de nori de cristal,
luna este ascunsă toată
sub mătasea părului tău,
frunzele toamnei nu mai respiră
sufocate de căldura pasului
ce-mi mușcă plăcut din lobul urechii,
în buzunarul din piept
cântă respirația unei stele
felinar al liniei vieții,
mâna ta strânge o mână
ce nu mai e-a mea -
un prunc adormit sub fașa pielii tale.
Te cuprind și mă-nlănțui
mă atingi și te înec
în apele limpezi ale pieptului meu,
îmbrățișări ce spun mai mult decât orice cuvinte
se petrec prin clipe ce par a fi ani.
Ochii ți-aleargă haiduci peste margini de gând
ocolindu-mi privirea, răsfățul, sărutul
dar ce mai poți ascunde?
când atâta cutremur ți-e pieptul, trupul,
miez de brad verde -
trosnet cald ce arde în brațele mele.
Exist în zâmbetul tău
trăiești în inima mea
doi muguri pe-un ram de septembrie
ce leagă-ntr-un gând depărtate oceane -
poveste din noapte când totul e vis.