unde s-o fi dus lumina
ÅŸi bucuria-Å£i de pe chip
în care-n fiecare dimineaţă mă scăldai
nu-Å£i mai pleci capul
pe pieptul meu când mă întâmpini
ca şi cum te-ai crede vinovată
priveşti pe lângă mine
de parcă ţi-e teamă să mă vezi
ţi se-adânceşte cuta-între sprâncene
ba chiar ai ochii umezi uneori

ştii bine c-am rămas acelaşi
biet electron captiv
ce-încerc să-ţi luminez orbita
n-am darul vorbei îţi spun
dacă într-o picătură de rouă
aÅŸa cum zice filozoful
încape tot universul
să nu te îndoieşti cumva
că toată dragostea noastră
cântă dansează şi moare
în lacrima ta