Durerea mea e în carnea ta,
e în pereții pe care îi respiri,
e în singurătatea trăirilor...
E în copilăria verde, plină de spini,
de uitare a chipului pământiu,
de frământări și de neînțeles...
De ce iubirea ta are gust de pelin?
De ce ochii mei nu inundă ochii tăi
cu destulă dragoste...
De ce eu nu pot să-ți sărut picioarele
și să fie destul?
Aripile de om nu ne lasă să vedem cerul,
e atât de simplu să ne îmbrăcăm în sinceritate,
însă peștera care ți-a crescut în trup
te-a făcut și surd și orb...
Mă întorc către tine divinitate,
Dă sens bolovanilor care îmi atârnă în spate,
Ajută-mă să înțeleg rostul lor.