Sunt bogată cu o fărâmă din lună, o numesc Mag
Și mi-o iau cu toate degetele, făcute căuș, ca pe o bucată de pergament vechi
Galben lucitor,
”Mag”, mi se pare evident
Invidios e aurul, căci dacă îl iubesc pe iubitul meu pot să scot bucata aceasta afară
E un fel de mit
Din lună
Un lingou ca un iglu pe mare, trec vapoarele și lor li se pare
Că pe undă sunt toate Sirenele despletite, însă cu părul negru și des mult prea lung
De le ating defectele picioarelor și spațiile dintre degete
Însă cred că suntem
Numai noi doi
Un bărbat și o femeie care se țin de mână pe mare.

Ce se aude în zare?
Este un continent care se descoperă, întotdeauna a fost cu unul în plus
Ca o pereche de șosete în picioarele unui preot curat
Mi se pare că miroase a levănțică noua noastră lume, era cea tainică
Miroase a picioare de om
A picior de copil
Mai miroase, ca și cum mai demult pe aici au trăit oameni...

Cine e? (Nu e nimenea) Și noi tocmai ne-am aruncat după 200 de ani, din apă...

Să ne lase în pace, pământurile
Ce vezi?
Ce se aude, dintre pământuri? Ce a scăpat?
Un delfin, sărută apa și aerul, lui nu-i place pământul grunjos, ni-l lasă nouă
Ce tot vezi?
Oameni noi, poartă cămășile verzi și albastre scrobite
Pantaloni albi, întotdeauna mi-au plăcut pantalonii albi la culoare...
Unde merg? La serviciu
Diminețile încep cu puțin Joe Dassin, și suntem mereu pe partea dreaptă a lumii...
Dar și ciocolata în lume contează.
Isus zice,
Suntem în vreme de pus ciocolate pe pomi. Nu e ciudat?