întreb clipa
încotro
alunecă timpul peste
mine ca o șenilă
rămân lipită de asfalt
îngropată în viață
până la gât
dau din brațe de
parcă aș vrea
să mă ridic deasupra mea
mi-e dor de ochii
lui albaștrii
care spărgeau timpul
îl loveau până
plângea cu secunde
inundând dimineața.