aici în Versul meu Sălbatic eu fac legea, ostentativ, cu arsenic în

apa rară și cu țeavă de metal trecută prin fălcile leneșe ale

neaveniților. aici, cântă privighetoarea repetitiv, ca un vinil zgâriat,

răsare soarele de câte ori vreau eu, fac dragoste cu cine vreau eu

și cu mine face dragoste doar cine vreau eu,

iar tautologia mă absolvă de păcat sub avalanșe de bilete itb

de colecție pe post de confetti, orice greșeală din lumea ta

își găsește aici rațiunea de a fi

știi bine că asta nu e viață, însă nimănui nu îi calcă aici pașii

de prea mult bine. pelegrinule, unicul profet în țara mea

nu sunt nici măcar eu, ci sângele celor ce m-au făcut și

care când simte zvon se face sârmă ghimpată și cassius clay

și rambo și doctorul ciomu și zidul din game of thrones și dealul

negru, în rezumat, „dușman ți-este”, pentru că, nu-i așa,

în Versul meu Sălbatic nu vii pentru a strânge un buchet de strelitzia,

ci o coroniță de flori de cactus cu care să urci,

la coborâre, dealul absurdului tău logic și calculat,

unde femeile mironosițe între timp nici nu au mai fost

atestate documentar, dar te plânge totuși una ratată

da stăpâne, mi-ai adus și mie o pană de pasăre multvisată,

poate că l-ai răpus pe talpă-iute pentru onoarea mea

ghemuită în nisipul debarcat cu basculanta pe plaja artificială

de la clepsidră.

mai înainte de a călca aici în Versul meu Sălbatic, tu, străinule,

leapădă pe preș bruma de bârfă ștanțată cu ștrasuri din saliva

precupețelor care te-au mințit că îți dau învățătura.

era doar coaja de pe fundul ceaunului de mămăligă,

brăzdată de timp și de spori. ai să primești în schimb o brățară

galbenă de acces pe care stă scris, în relief REGRETE ETERNE