plouă prima oară anul ăsta
în mine
ploaia e un alfabet spălat
care nu mai ține minte literele
și doar mătură liniștea
ca o greșeală veche


fiecare strop e o întrebare
căreia nu i-am mai răspuns-


ai crescut mare și în tăcere, copilul meu,
sau
te-ai micșorat
de când mă lași să te port
ca pe o rană-


trimite o emoție cu tine,
așa cum ești acum –
fără trecut, fără mine,
doar tu-

sub ploaia de dor
care cade și cade
ca și cum n-ar mai ști
să se oprească.