Locuiesc în mai multe celule deodată,
toate fiind împrejmuite cu ziduri de piatră,
mă fragmentez, așa încât ca să încap în fiecare,
dar cât de sigură va fi și de precisă, măsurătoarea,
tot mai rămâne
câte ceva, din mine,
pe dinafară
și care nu-ncetează nici o clipă să mă doară,
forțându-mă ca să îi aflu adăpost,
încep atunci să mă întorc
pe dos, pe față,
mințindu-mă in fiecare dimineață că am reușit
ca să cuprind
ceea ce în niciun fel nu poate fi cuprins,
decât numai în vis,
dar eu nu mai viseaz demult,
așa că voi rămâne veșnic neîncăput.