Ce se alege din noapte
Când, sub coroana impetuosului frasin,
corbii îngână sonata exilului cu șoapte de înger,
iar porumbeii trimiși de Athena să ne cunune în Olimp
împletesc diademe din măslin,
cred că atunci vom alege cerul rotund
să cânte elegia desfătării
și a desprinderii din lut.

Aspru vom rupe în două stânca
pe care Prometeu își numără, necontenit,
fiecare picătură de lapte.
Din vene crăpate
curge râul cu lapte,
iar în amrita lui
Așii își potolesc setea,
rotind o veșnicie bolta deasupra capului.

Iar de ne-or forța să întemeiem Tartarul,
îl vom ruga pe Cronos să scuipe înapoi Oceanul,
cu apa sărată mângâindu-ne rănile
bătute în sclavie.

Am obosit să purtăm pe umeri armilarul,
în timp ce Copernic jonglează cu sfera nebuniei
undeva, în mijloc de univers,
pe vârf de leagăn —
nu pe Everest.
Și noi vom ancora eterul
într-un vers,
cu arca sprijinită
pe Muntele Sumeru.