În Marea Sinagogă din Constanța intram mai rar, pentru că rabinul murise, iar bărbații se adunau din ce în ce mai puțini. Odată, înainte să cânt la chitară Oifănpripecik, pentru că era o iarnă de înghețaseră lumânările în menore, iar soba mică a beitmidraș-ului nu dovedea gerul epocii, Sarina Braun îmi luă mâinile vineții. Îngrozită că n-am mai putea susține spectacolul de Hannuka, le duse la piept; “cum mămica își încălzește la sân puișorii, așa și tu adă mâinile astea încoa’, să nu se spargă”, zise ea, punându-mi palmele sloi pe sânii ei mici și dintr-o dată și mai mici. Am simțit o inimă decapotabilă, bătând extrasistolic pentru artă, spectacol și vlăstare, în pieptul ultimei actrițe idiș a Tomisului.