când mama a pus lumină de iarnă
în părul tatălui meu
abia atunci
am știut ce e iubirea
dispariția
unui animal de casă
târșâind după el
prin coma zăpezii
toată bătrânețea
și boala

la fiecare șapte ani
pe ascuns
mama închide ochii
mângâindu-și toată fața
cu un fir de păr al tatei

și afară, copacii albi
copacii negri
se apleacă trosnind
ca oasele pustnicilor
în lumina de iarnă
până dincolo de pământ