Amintiri, precum cărarea peste care împreună
Treceam când din întuneric ne întorceam,
Păreau că sunt făcute din humă.

Cărări peste care călcam pe care
L-am mai străbătut atunci când ferestre
Înaripate de-asupra străzilor se deschideau.

Pleoape ale ochilor caselor
Ce cu întuneric priviri închideau.

Azi, pe lângă fiecare-a lor poartă,
Împodobită cu lumini și cu umbre, mută,
Îngălbenită, tăcută, fără prezent,
Lunecăm ca o umbră zăludă.

Retrăindu-le, în culoarea tăcerii de altă dată,
Printre petale, flori și alte ramuri plutim.
Pe cercevele paingi își întind pânze
Cu a căror umbră ne învăluim.