Casa nu e mai „acasă”
Un musafir s-a prezentat.
Acum la ușa nemiloasă,
Vin și plâng cu dor înmormântat.

Un frig în suflet mă doboară,
Dar nu e iarnă, nu-i ninsoare;
Te vizitez mai rar, bunico, iară,
Căci dorul e-o pedeapsă ce nu moare.

Că-n inimă, deși e frig,
Tu mă topești, durere rară;
Te-aștept ca zorii peste-ntreg,
La casa ta, bunico, iară.