Toamna, singurătatea se vede altfel,
e mult mai pregnantă și mai clară,
ea are chipul iubitei pe care ai pierdut-o,
al celor care ți-au fost dragi și nu mai sunt,
și forma tuturor rănilor, pe care viața ți le-a făcut,
Nu poți să te apropii de toamnă,
fără să nu simți fiorul morții
cum te străpunge, din toate părțile,
dându-i singurătății un aer de infern,
Toamna, până și îngerul păzitor
se îndepărtează de tine, speriat
de gândurile care îți trec prin cap,
în timp ce celălalt, întunecat,
încearcă cât mai adânc să te pătrundă
cu vorbele lui, care-ți întunecă sufletul
atât de rău, că nu mai știi dacă acestea vin
de la el sau de la Dumnezeu