,,Ursul și Ciobănescul” de Virginia Stanciu

Într-un sat cu multe case,
Unde lumea se culcase,
Apăru în miez de noapte,
Un urs brun cu greutate.
Care se plimba pe stradă
Căutând din ochi o pradă
Ciobanescul, vigilent,
Și-a chemat haita urgent:
,,Veniți fraților degrabă
Că ursul a sosit în treabă
Şi-a venit iar pe stradă,
De zici că e la paradă.”
Iar câini strânși în nuntă
Cu tupeu îl tot înfruntă
Lătrând tare fără jenă :
,,Ți-ai deschis aici cantină?
Pleacă dute-n pădure
Avem vitele-n primire
S-ar putea să o pățești
Dacă o capră îți dorești!”
Ursul mormăind le spune:
,,Cu mine cine se pune
În picioare nu rămâne! .
Sunt asigurat pe viață
Circul liber şi în piață.”
Parlamentul a rezolvat:
Ursul nu va fi vânat!
Și ne-am inmultit deodată
Printr-o lege nouă dată
De ne-am înfrăţit cu omul
Împărțind cu el și drumul
Dar totuși sunt cam naivi
Nu ne cred prea agresivi.
Și orcum în viitor
Vom fi și noi un popor
Și atunci char nici un câine
Nu va mai primi nici pâine
Căci o ordonanță dată
Imediat se pune-n plată.
Ciobănescul cu a lui haită
Nevrând cu el ceartă,
S-a retras că-s legi trase
Să domnească ursul în pace!