Îmi caut casă pe Lună,
sau pe-o planetă ce nu doarme,
unde gravitația e doar o amintire
iar timpul se dilată în vis.
Rătăcesc prin sistemul solar
ca un inorog cu cornul în vânt,
străpung orbite și tăceri.
Distanțele se topesc în goană,
sunt grăbit sub constelații mute,
frigul din ungherele cosmosului
îmi roade gândurile ca un vânt vechi.
Ordinea faptelor se destramă,
ca o hartă arsă de stele,
mă feresc de raze ca de un păcat ancestral.
Port cu mine
verbele, armele mele de foc și de sens,
toate poemele eroilor ce-au înțeles
că viața e o farsă pictată în roz ironic,
un carnaval de iluzii în
care dansăm fără mască.