orașul se trezește fără lumină
iar din fiecare colț difuzoarele
rostesc aceeași frază:
repetați până la moarte.

în fabrici oamenii rotesc la infinit aceleași gânduri
până când brațele li se transformă în plumb
iar fețele în marmură fragilă
sculptate zi de zi după același șablon.

copiii învață să meargă
urmând dunga albă trasată pe asfalt
fără a îndrăzni vreodată să sară lateral
de parcă ar urma un program didactic
lipsit de creație
imaginație și suflet.

în biblioteci
cărțile au o singură pagină
tipărită la nesfârșit
iar în școli profesorii predau
cum să respiri la comandă
și să nu admiți altceva
decât dogma școlară.

cei care se opresc
sunt scoși din rând
reduși la tăcere
și aruncați într-o ignorare totală.

nu există memorie pentru ei
doar ecoul instrucțiunii
încastrat în ziduri
reverberând la nesfârșit:
repetați până la moarte.