,,Struțul și Barza" de Virginia Stanciu

Struțul ajunsese bogat,
Avea un siloz amenajat,
Distribuia la aripate
Boabe bine amestecate.
Dar nu era prea mulțumit
De felul cum era privit,
Că nu avea și el la curte
O frumoasă soție iute
Nu își dorea una ca el,
Vrea ceva gen top-model,
Să fie slabă și finuță,
Picioare lungi și mai drăguță.

Văzuse o grațioasa barză,
Destul de bună pentru soata
Așa că struțul îngâmfat
A trecut repede la curtat,
A întrebat-o dacă vrea
Să o ajute cu ceva.
Ea, venise din depărtare
Și nu avea materiale...
Struțul s-a oferit, firește,
Să-i procure ce-i lipsește.
Toate de el au fost plătite,
Bineînțeles, la rugăminte.

Așa că barza, în scurt timp,
Și-a făcut cuib, ultimul tip.
Apoi struțul sincer, i-a cerut
Să stea cu el, că-i e urât.
Barza, când a înțeles ce vrea să zică,
A luat-o imediat o frică:
„Cum pot să stau cu tine?
Că ești de zece ori cât mine!
Dacă am sta laolaltă,
Aș rămâne sigur nemâncată!
Aici eu vin în primăvară,
Iarna mă duc în altă țară.
Cu mine nu te pot lua,
Că nici măcar nu poți zbura.
Eu mi-am găsit un cocor,
Cu el sigur o să zbor!

Struțul s-a uitat mirat,
Nu se aștepta să fie refuzat.
Știe precis acum ce vrea,
S-a lămurit definitiv de ea.
N-o să mai caute top model,
O să-și ia una la fel ca el!