,,Pisica și ariceii” de Virginia Stanciu

O pisică ce alăpta
Pisoiașii ce-i avea,
Căutând de mâncare
Prin magazia mare,
A găsit un culcuș,
Unde erau ascunși
Cinci micuți aricei,
Abia fătați și ei.

Pisica își zice în sine:
– Oare mama lor nu vine?
Și, așteptând cu nerăbdare,
Își dă seama că nu apare.
Dar, privind de aproape,
A simțit că ei vor lapte.
Ochii nu-i aveau dați
Și erau chiar nealăptați.

Mirosind-o pe pisică,
Au început deja să sugă.
Și pisica, bucuroasă,
I-a lăsat să stea la masă.
Așa a ajuns să crească
Cinci arici mâța de casă.
I-a învățat de mititei
Șoricei să prindă ei,
Lăsându-i la vânătoare
Cu pisoii ce îi are.

Dar odată s-a întâmplat
Că vulpea i-a certat:
– Țepi să știți că v-a dat
Mama care v-a fătat!
Pisica nu v-a făcut,
N-o mai îndrăgiți atât.

Și aricii, intrigați,
De vorbe rău supărați,
I-au spus vulpii fără teamă:
– Tu nu ai altă treabă?
Mamă este cine te crește,
Nu e basm și nici poveste.
Nu ne luăm după tine,
Cu pisica noi stăm bine!