copilăria aprinde lumini în bradul de Crăciun
sărută capătul frigului
la ușa ei nu mai răspunde nimeni

cât de frumos venea cândva Crăciunul
zăpada știa numele fiecărui copil
mâinile mamei miroseau a pâine caldă
lumina se lăsa legată cu sfoară la porți
așteptând colindătorii

e iarnă în aer în cuvânt și în flacăra lumânării
copilăria s-a mutat într-o fotografie îngălbenită
doar frigul mai bate la ușă
mâinile mamei învață frigul să nu doară

pe pielea mea sângerează alb
mângâierea unui înger