,,Barza şi femela cuc” de Virginia Stanciu

Când vine primavara
Barza-i proprietara
Că întoarsă iar în zbor
Direct la cuib cu zor,
Repară în mare grabă
Cuibul rămas din toamnă.
Dar tot din depărtare
Un cuc femelă apare,
Ce-i place să trăiască
Fără puii să-i crească,
Căci știe a născoci
Ce nimeni n-ar gândi.
Cum barza, muncitoare
Sosită în cuibul mare,
Nu stă la taclale
Că-i pusă pe lucrare.
Mai greu este atentă
Spre pasărea prezentă.
Care o tot întreabă:
- Tu nu ai altă treabă?
Vrei iar să te oboseşti
Mai bine te odihneşti
Căci zborul a fost lung,
Îmi vine chiar să plâng
Eu chiar mă menajez
Cloşcă nu mă angajez
Şi oul, vreau să-ți spun
Sub alta am să-l pun
Când părăsește craca,
Arunc de al ei şi iaca
Iar puiul meu ieșit,
Deși nu i-am vorbit,
Va împinge jos în grabă
Altul, direct in iarbă
Şi nu se bagă de seamă ,
Schimbul făcut de mamă
Dar barza gânditoare
Clămpăni: - Știi oare?
Nu-i pasăre pe lume
Să-și strige al său nume.
Tu, îi chemi în disperare,
Și tot cauți prin cântare?
Stând singură în nuc
Strigând numele de Cuc
Și vezi cât e de greu
Să auzi ecoul în hău?
Dar mamă-i cine îi crește,
Nu cea de-i părăsește!