aș vrea să fiu în codru o albă căprioară,
să răspândesc blândețe printre sălbăticiuni,
izvoarele să-mi murmure melodia ușoară,
să uit că lumea este plină de urâciuni.

eu nu am făcut în codru stricăciuni,
nu l-am rănit cu toporul și securea,
i-am alinat durerile cu rugăciuni,
iubirea pentru el nu se pierde aiurea.

freamătul lui s-a transferat în mine,
îi simt fricile dar și speranța
și liniștea veștejită și mulțimea de suspine,
dar în rădăcini adânci mai păstrează siguranța.

ploaia și lumina îi alină anduranța,
ciocârlii, privighetori îi cântă cutezanța.