aș vrea să fiu în codru albă căprioară,
să răspândesc blândețe printre sălbăticiuni,
izvorul să îmi murmure melodia ușoară,
să uit că lumea este plină de minciuni.

eu nu am făcut în codru stricăciuni,
nu l-am rănit cu toporul și securea,
i-am alinat durerile cu rugăciuni,
iubirea pentru el nu se pierde aiurea.

freamătul lui s-a transferat în mine,
îi simt fricile dar și speranța,
îi simt lacrimile împletite cu suspine,
dar în rădăcini mai adastă siguranța.

ploaia și lumina îi alină anduranța,
ciocârlii, privighetori îi cântă cutezanța.