visului solar i-au crescut mlădițe,
bucuria zilei are gust de kebab,
amintiri, poze conserv în lădițe,
mă simt mai bogată ca un nabab.

pe drumul vieții când urc când cobor,
însă mă sperie când cerul meu tună,
mărturisesc păcate la tainic sobor,
m-am obișnuit să trec și prin furtună.

iert și eu timpul când mă face să sufăr
iert și lumea ce speranța îmi frânge
renaște din străfund ca temerarul nufăr,
apoi chipul mândru viața și-l restrânge.

în inimă iubirea continuă să ardă,
o mână de lumină ușor mi-o dezmiardă.