Cu toată încrederea ce nu o am,
Cu frica de a părea neînsemnată,
Încerc să-mi dau eu singură elan
Și să pornesc la drum încă o dată.

Ca sprijin am doar flacăra din mine,
Ce stă să se predea din clipă-n clipă
Vaporilor de apă și de frică,
Sau să se stingă grabnic de la sine.

Deși îmi știu deja deznodământul,
Încerc să schimb doar șirul de poveste,
Iar intriga-i aceeași : jurământul
Că izbutesc s-ajung clipe celeste.

Și -atiunci când mă găsesc fără putere,
Cu pași pierduți în cerul fără stele,
Cu-n gol intens, un vid în realitate,
Și -n sensul existenței destrămate,
Nisipul mișcător până la coate,
Și-o inimă ce nu mai poate bate,
Atunci abia îmi recunosc în sine
Că pașii mei nu duc chiar înspre bine,
Că iar am eșuat în a menține
Platoul de pe graficul de stare,
Să mai încerc încă o dată, oare?