Există un loc
care nu există,
unde totul se naște
și se dez‑naște
în aceeași respirație.

Acolo, tăcerea nu e liniște,
ci o mișcare fără direcție,
un gest pe care nimeni
nu l‑a început vreodată.

Și poate că nu suntem
decât o schimbare fină
în textura neclară
a unui gând uitat
de ceva
ce nu are memorie.

Totul pulsează,
dar nimic nu știe
dacă înainte înseamnă
spre centru
sau spre marginea
care nu a fost încă inventată.

Iar sensul —
sensul e doar o lumină
care nu se aprinde,
dar nici nu încetează
să fie aproape.