Aș alege mereu
Îmbrățișarea în loc de sărut.
Sărutul e de la zei :
Te arde ca un fulger
În scurta lui sălbăticie.
Mă săruți, mă privești,
E totul așa de scurt, parcă nici nu ești aici,
Deși îmi promiți că vei fi...
Dar ce jurământ poți rosti
Într-un fapt așa de efemer ?

Îmbrățișarea e umană
Iar omul, sărmanul, de drag o dăruie.
Zi-mi tu, suflete,
Nu-ți place liniștea care te învăluie
Când o inimă bate în ritm cu a ta,
Și un alt trup respiră împreună cu tine ?
Când devii scut uman,
În carne și oase,
Din măruntaie și amintiri frumoase
Pentru cel căruia îi simți și corpul
Și căldura și parfumul -
Nu te simți de parcă n-ai mai vrea să îi dai drumul ?

Strânge-mă la piept, iubite
Până îți devin o pată pe cămașă
Pusă în piept ca o medalie fragilă
Pentru cel mai frumos act de curaj.
Ține-mă, ca pe o scamă,
Pe bluza ta de catifea
Până când mă vei spăla
Sau mă va lua vântul, și m-o duce
Departe, în brațele altcuiva.