,,Motanul şi cățeii” de Virginia Stanciu
Pe scaun lângă masă,
Afară unde-i terasă
Apăru chiar din senin
Un motan clandestin
Torcea şi dormea dus
Liniştit că e mai sus
Dar deodată doi căței
De-o rasă mai rotofei
Revoltați că-i cu tupeu
L-a trezit lătrând mereu
Şi dorind să îl alunge
Încercau să-l tot apuce
Motanul zicea că-i joacă
Nu credea că îl atacă
Dar văzând că îl provoacă
A știut cam ce să facă
Și când întindeau ei laba,
Motanul sărea coarda.
Să nu poată să-l prindă
Că are coada mai lungă.
Și cu ghearele scoase
I-a zgâriat că-s aproape
Şi mirat de a lor complot
I-a muşcat apoi de bot.
Ei de frică s-au retras
Cu răni multe chiar pe nas
Nu pățise niciodată
Că doar mereu îl aleargă
Dar acum s-a întors roată
Au primit și ei răsplată!
Căci rău dacă ai făcut
Se întoarce, asta-i ştiut!