Lutul mutilat sub falduri de umbre [88]

crește prin porii tulpinei ciuruite [9]

mai greu

în adânc

mai neomenesc

iar mătasea ce-l cuprinde își strânge rugina așteptărilor [32]

și se-ntoarce în sine [7] [21] [88]

ar luneca c-o treaptă doar să nu dezvelească teroarea —

prea târziu [33].

Ochii pulsează în durere

noaptea sufletul ți-l îmbălsămează cu semne [23] [96].

Iubirea neconsacrată flacăra și-o mistuie în dulapuri [19]

parcă iubești

parcă încă nu mai știi de ce

simți inima cu ață neagră cusută [23]

și molii fără aripi crusta ți-o cioplesc — [21]

buimac îți este capul iar steaua în tavan nu-i nici Lucifer

nici Luceafăr

nici Mercur

ori al Treilea Ochi [33]

e gândul intoxicat [7] [37].

Arca istoriei noastre strivită de malul lumii uscat [96]

se încurcă în propria direcție

sforile frânte nu o mai duc

rămâne amintirea furtunii ce ne-a schimbat iubirea la poli [40] [44].

Notă de autor: Indicii marcați în text sunt deschideri către Caleidoscop (2) și Caleidoscop (4). Ei trimit, leagă și reconfigurează fragmentele, fiind meniți să elucideze, să aprofundeze, să codifice ori să decripteze imaginile și simbolurile în straturi succesive de sens. Lectura lor nu este obligatorie, dar acolo unde sunt urmați, dezvăluie o arhitectură ascunsă a textului.