Întomnăm precum frunzele în anotimp
Se desprind și plutesc legănat,
Ne lovim cu tâmpla grizonată de timp,
Care-a trecut ca din vis deșteptat.

Întomnăm precum o efemeridă-n zbaterea ei
Ce nu se-oprește din zboru-i o zi
Cât o clipă ce cuprinde o viață
Și se naște anume pentru-a iubi.

Am alergat nebună prin anotimpuri
Asemeni lampionului ce se-nălța,
Am luminat o clipă ca o rază
Ce-și face loc în treacăt prin perdea.

Dar vine iarna și se face frig,
Iar tâmpla grizonată mult albește,
În zare-i tinerețea și o strig...
Însă din drumul ei nu se oprește.