Să zbori departe, în străinătate,
Departe, într-un loc aparte,
Unde vei rămâne în singurătate,
Stând cu ale tale șoapte.

Să rămâi înconjurat de cine vrei,
Uitând de gândurile ei,
Care sunt aproape moarte,
Plecate foarte departe.

Tu îți alegi drumul vieții,
Adânc în sufletul gheții,
Dăruit de străinii vicleni,
Ce rar mai sunt demni.

Tu alegi să trăiești asta,
Nu mi-am dorit să văd cum
Îmi spui „Basta!”,
Plecând singur pe un drum,
Auzindu-ți vocea printr-un fum.

În memoria zilei vei vedea soarele,
Alergând cu picioarele
Spre capătul prezilei,
Uitând de gândul milei.

Nu o să-ți fie dor de mine,
Nu o să te mai pot ține,
Și, tot simțindu-te atât de mic,
Într-o lume de nimic.

Să-ți aduci aminte de ea,
Ce stătea până se topea,
La bine și la greu, tot timpul și mereu,
Ca să nu-ți fie rău.

Câte lucruri ți-a dăruit,
Unde nicăieri n-ai găsit
Un așa suflet de aur,
Mai ceva ca un tezaur.

Dar acum rămâi un străin,
Ce o să trăiască-n chin,
Singur, singurel,
Stând numai cu el.