Cum,
oare cum se face că ajungi
tot prea târziu!
Când te caut,
tu pleci.
Când vin,
tu te duci.

Când viața te-a cules din cioburi și
te-a cusut cu lumină
pasul meu deja se grăbea
convins de gândul pus la presat
sub teancuri îngălbenite de doruri
vindecate.

Acum
mă strigi
dar m-am prins la dans cu tăcerea,
vii dar
în plecarea mea
deja s-a scris testament.

E târziu
să mai vii,
să mai cred,
să mai știu
de iubirea ta,
de fapt,
neîncepută.