Eu, asemenea ție, îmi doresc o lume mai bună.
O lume în care amândoi să ne bucurăm
De ce ne înconjură rodind împreună.

Simt că suntem codrii ce nu pot pleca altundeva
Fiindcă în sâmburii din pământul unde cresc
Sunt ancorați, ca într-un port corăbii care
Au plecat după tezaur și întoarse rodesc.

Tu, însă, de fiece dată în care privești toate aceste
Întinderi peste toate care cuprind munți, câmpii și ape
Ce alături de tine îmi doresc să le întind mai departe,
Vezi în ele stoluri de goluri care ne cuprind
Și fără de care am arde de nu le-am urma
Lumina candelei lor din a căror
Ademeniri insipide devin.

Și alegi să trăiești într-o lume mai bună decât e
Acceptând ca înflăcărarea lor să îți pătrundă
În fiecare secundă ca în rupestre
Orizonturi următoarei priviri
Încadrate în ferestre
Ce înghit lumini.

Noi ne prețuim într-un fel în care
Copiii noștri niciodată nu o vor face.
Fiindcă, pentru ei, a rodi, a pluti, a deveni
Nu este ce rămâne, ci ceea ce urmează
Să îi împodobească din rădăcini.