Fluturii cresc în apă, dinainte înapoi,

Simt iar, și e un dar, dinainte de viața de apoi,

Război dacă e, eu încă îmi vreau vocea din noroi,

Sunt nufărul ce se ridică pe lacul murdărit de voi...



Nu înțeleg cum de e atât de bine să cazi,

Apa e rece, și un fior mă trece, și te pierzi, și mă pierzi,

Confund și vă confund în vise, îmi spun că nu mă vezi,

Dar luna rămâne destinul nostru comun, când crezi


C-aș putea supraviețui acolo singură, în ciuda lor...

În vise continuăm ce-am început, și efemeridelor

Le zic să construiască-n continuare într-un decor

Ferit, poveștile nimfelor și muzelor, în zbor...



El recita Luceafărul inversat, ca un ciudat,

Nu e suficient de narcisist, e doar divorțat,

Și ca să nu-mi fie frică îmi spun c-a acceptat

Să mă ducă dincolo de apă, că m-am reinversat....



Inima mea te vroia pe tine, cicatricea se repară în sfârșit,

Luna ardea și mă ardea, vedeam soarele din ea, și-n mit

Te întâlneam pe tine, dar văd în el acum cântecul din bit,

Și nu mai am artă, decât sânge care vrea să curgă, la loc, la infinit...