Vântul
suflă-n spinarea ta simplu,
ca o lumină.
Ca un câine-andaluz.

O bicicletă e lumea,
o bicicletă stricată
într-un garaj gri,
plin cu tot felul de piese
de biciclete.

Eu te împung cu ironia și degetul
și te-ntreb:
„Hey, mai trăiești, mai reziști?”

Pașii grădinilor nu-i mai auzi la ureche,
Până și fluturii din stomac cer, uneori, de mâncare —
Totul e atât de natural, frust, simplu
în lumile noastre suprapuse
e cald şi frumos.

Strugurii stau la locul lor sigur
de struguri,
în vie.

Paharul de vin–pelin–viață
s-a răsturnat,
și viața a curs din el
într-un soi de naturalețe dezordonată,
cu belşug ascuns
ce face farmecul crud farmec
și imperfecțiunea
mister.

— Zvera End

Pictura: Zendi, Bike Cosmogony