Fiecare frunză uscată pe care o ridic
Toamna din galbenele fire de iarbă
O simt ca pe o pană căzută din
Aripa porumbelului care a
Plecat de pe Arca lui Noe
Să caute pământul
De ape-înghițit.

Și, când o țin în palmă, simt că arde
Ca lumânarea vândută de la pangar
Pe care, aprinsă, o dau la altar
Pentru cei ce nu mai sunt
Și pentru atunci când
Înfloresc toate iar.

În distanța dintre mine și ea îmi curg
Fluvii de îngeri căzuți asemenea ei
Peste care trec corăbii cu săbii,
Cu tunuri și alte înfiorătoare
Armuri care amenință
Să se descompună
În felurite idei.

În fiecare frunză uscată e purtat zborul
Ramului care creștea să-i dea viață
Și dăruirea din care își adună
Următoarea universală
Calculată creanță.