I
La piciorul unui nuc
bătrân
vechi de zile, obosit
nucile nu mai rămân
de grea vreme veștejit.

II
Nezidit, din pământul olărit
măiestrit
un mormânt...
nemarcat, uitat
de liane însușit.

III
Cioturoase, noduroase,
aduc a cenușiu pastel
rădăcinile flămânde
care
pe-ale poetului oase
cu tentacule întinse
lacom le-au primit
cinstite prinoase.

IV
Colcăie de viață-n el
mormântul,
crăcile devin rastel
trupului
ce odihnește pe nuiele
șerpuindu-i în orbite goale
siluete inelare.

V
Peste humus și pământ
picături de brumă,
în îmbrățișarea lor,
mă scufund și mă cobor,
sunt îmbrățișat cu dor
de humă.