Eu cântam la vioară.
Dar nu cântam cântecul meu.
Ci acompaniam doar
Cum ziua o seară
Căutând să fie
Parte din ea.

Și, în timp ce cântam la vioară,
În spatele meu, pe perete,
Creșteau din umbre
Aripi de înger.

Pentru cei care mă priveau
Păreau că-mi cresc din carne.

Însă, niciodată, în inima mea,
Nu au pulsat din inima lor,
Câtuși de puțin, ritmul
Pe care îl purtau
Ca pe stele.

Pentru că, privirea acelora care
Văd cum, încântată în seară
Și înaripată cu îngerești
Umbre din umbre
Din cânt de vioară,
Pentru mine nu este
Ceea ce văd ei, ci imagine
A ceea ce urmează să fie când,
Împreună, eu și vioara,
Pretutindeni suntem
Același cânt.

Umbre care pe perete sunt
Parte din interiorul arhitecturii
Întunericului și al luminii și,
Cânt al viorii care crește
Acompaniind fiecare
Închipuire din gând.