Un cățel în bătătură,
Istovit că e căldură,
S-a băgat în grabă
Sub un pom, în iarbă.
Dar din zbor a sosit,
Chiar pe botul umezit,
O muscă tare amețită,
După miros venită.
Cățelul, privind-o în ochi,
Fluturând din urechi,
A lătrat:
- Ce cauți oare?
Ești ceva fără valoare!
Musca, bâzâind, i-a spus:
- Văd că ții nasul pe sus!
Cățelul a rămas mirat
Și-a continuat disperat:
- Tu ești proastă, ori te faci?
Zboară de aici și taci!
Ai loc pe gunoi, în curte,
Nu te băga pe oriunde!
Și s-a scuturat pe spate,
Să o alunge în altă parte.
Însă musca, fără stres,
Vrea ceea ce și-a ales,
Simțind resturi de mâncare
Că pe bot încă mai are.
Cățelul a sărit în sus,
Să vadă unde s-a pus,
Iar musca s-a întors,
Atrasă de acel miros,
Și, lăsându-se pe nas,
Încremenită a rămas.
Cățelul, cu limba scoasă,
Tolănit în iarba deasă,
Se gândea cum să o alunge,
Fără să o mai alerge.
Și a găsit el o metodă,
Să nu vină nici pe coadă,
Rămânând jos la soare,
Unde temperatura-i mare.
Musca, încălzită tare,
A zburat unde-i răcoare.
Câinele a scăpat cu bine,
Că ea în soare nu mai vine.
Și prin lume, de pe oricine,
Greu pleacă musca când vine.