Am căutat un prieten.
L-am găsit unde nu credeam:
la colț de stradă,
treceam
fără să văd.

Răstignit pe cruce.
cobora
și venea după mine.

Căutând.
L-am găsit în mine.
Nu m-a întrebat nimic —
zâmbea, aștepta.

Uneori vorbim.
Îmi spune să cobor,
să las o lacrimă liberă
spre rănile deschise.

Atunci am înțeles:
eu eram cel ascuns.

Ne întâlnim în apă și vin
și, de fiecare dată,
îmi amintește
că nu am pierdut.

P.S.
Uneori mă înțelege
și mă lasă în vacanță.