Când norii grei de plumb încep să se desfacă,
Și furtuna aspră pe ceruri s-a oprit,
Se-nalță pe boltă o punte mirifică, sacră,
Un mirobolant curcubeu în zări ivit.

Privesc spre eter cu ochii plini de rouă,
Lăcrimez de bucurie sub veșmânt multicolor,
Simțind cum o viață curată și nouă
Se naște din misticul, cerescul decor.

E un sol de lumină ce-mi șoptește în taină
Că lucruri minunate în cale-mi vor veni,
Că Tatăl îmbracă pământul în haină
De har și splendori pe care le voi iubi.

Rămân o romantică legată de stele,
De flori de la etaj și de arcul din cer,
Iubirea galactică prin venele mele
Transformă furtuna în mistic mister.