Codrule, sunt inimă din tine,
Iar viața-mi este ca un biet arbust.
Sunt suflet plin de lacrimi și suspine,
În umbra ta un adăpost mi-am pus.

Codrule, inima-mi bate ticăind,
Ca vântul ce adie pe colină,
Ca frunzele ce tremură murind,
Și-n marea lor măreție suspină.

Codrule! Tu ești al țării erou,
Prin tine trecutul ne mai poartă,
Iar în eternul și purul tău ecou
Regăsim a noastră tristă soartă.

Codrule, în viața ta bătrână
Ai și demnitate, și durere,
Când oștirea vrăjmasă și păgână
A vrut doar bogăție să-ți prefere.

Codrule, pentru tine sfârșituri nu-s
Și nimeni pe pămînt nu te învinge,
Pe când eu am un singur, trist apus,
Ce-n noapte viața-ncet mi-o va stinge.

Codrule, tu în lume nu ai seamăn,
Nu ai nici sfârșit și nici început,
Ai fost și ești al neamului meu leagăn
Și al țării noastre cel mai vrednic scut.

Rușchița, 12.09.1952